LEGEA 70/2015
pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată În vigoare de la 12.04.2015
CAPITOLUL I Măsuri pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar
Art. 1. (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii.
(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică Trezoreriei Statului, instituţiilor de credit, instituţiilor emitente de monedă electronică, instituţiilor care prestează servicii de plată, autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, instituţiilor financiare nebancare şi entităţilor care efectuează operaţiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operaţiunile specifice activităţii pentru care acestea au fost autorizate, precum şi operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.
(3) Prevederile prezentului capitol se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectueaz pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată În vigoare de la 12.04.2015

(3) Prevederile prezentului capitol se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectuează în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.
Art. 2. În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
a) încasare fragmentată - fracţionarea sumei de încasat în mai multe tranşe, pentru a evita plafonul de încasare în numerar stabilit prin lege;
b) plată fragmentată - fracţionarea sumei de plată în mai multe tranşe, pentru a evita plafonul de plată în numerar stabilit prin lege;
c) magazin de tipul cash and carry - magazin care realizează comerţ de tipul cash and carry, astfel cum este definit la art. 4 lit e din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin 1 se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:
a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
(2) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.
(3) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin 1 pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.
(4) La data acordării avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic prevăzut la alin. (1) lit. c) sau d), după caz.
Art. 4. (1) Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
(2) Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar prevăzute la alin. (1), cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele prevăzute la art. 1 alin 1 şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare- cumpărare cu plata în rate, conform legii.
(4) Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.
Art. 5. Plafoanele-limită prevăzute de prezentul capitol nu se aplică de către persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, pentru următoarele operaţiuni:
a) depunerea de numerar în conturile deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
b) plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens;
c) plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;
d) retragerea de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin 4;
e) transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii;
f) depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.
Art. 6. Este interzisă acordarea oricăror avantaje clienţilor, de către persoanele prevăzute la art. 1 alin 1, pentru efectuarea de plăţi în numerar.
Art. 7. În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin 1 care au organizate mai multe casierii, plafoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit a si b şi la art. 4 alin 1 sunt aplicabile pe fiecare casierie în parte.
Art. 8. Sucursalele şi alte sedii secundare ale persoanelor juridice care au casierie proprie şi/sau cont deschis la o instituţie de credit aplică în mod corespunzător prevederile prezentului capitol.
Art. 9. (1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin 1, pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.
(2) În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.
Art. 10. Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.
Art. 11. (1) Se interzice persoanelor prevăzute la art. 1 alin 2 să elibereze persoanelor prevăzute la art. 1 alin 1 şi art 8 sume în numerar peste plafonul stabilit la art. 3 alin. (1) lit c, pe fiecare persoană şi tranzacţie, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art 5.
(2) Este interzisă persoanelor prevăzute la art. 1 alin 1 şi art 8 fragmentarea solicitărilor de eliberare de numerar care conduce la depăşirea plafonului prevăzut la art. 3 alin. (1) lit c.
(3) Persoanele prevăzute la art. 1 alin 1 pot transfera sume din contul lor în contul persoanelor fizice, în baza documentelor justificative legale prezentate de plătitori.
Art. 12. (1) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin 1, art. 3 alin 2 şi 3 art. 4 alin 1, 2 şi (4), art. 9 şi 10 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.
(2) Nerespectarea prevederilor art. 6 şi art. 11 alin. (1) şi (2) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei.
Art. 13. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 12 se efectuează de către organele Ministerului Finanţelor Publice, ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale subordonate, conform competenţelor.
Art. 14. Contravenţiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
...............................................................
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU GABRIEL VLASE PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 2 aprilie 2015.
Nr. 70.